Dordeduh Dar De Duh 1. Jind De Tronuri In tacere numele si-l toarce singur Batranul zilelor Varstnic gradinar ce din veci strajeste Datina nepieritorului de neispravit. In somn adanc, de pe unde vii Din vis in vis, incotro de-vii. Purtat de vantul Ce-nnoada Sufletul cu gandul Batran de primul tron Si-a asmutit cuvantul Trezeste-ti firea! Limpezeste-ti simtirea! De cand prima tinere de minte Flacararii au insemnat Pan' la cea din urma aducere aminte Cand cei sapte sori S-or fi-ntrupat Precum randuiala o cere Adus pe vechea oparsie Pe firul sangelui curgand Din mos stramos invatand Intelepteste strabunul insufla Vorba ce prin grai duios rasuna De mintea-n chip drept o aduna Si-n inima infiripa fiorul Ca sufletul sa-si prinda zborul De la prima atingere de fire Cand flacararii au turnat Gandul ultim de aducere-n simtire Ce sapte neamuri au inaltat De cand prima tinere de minte Flacararii au insemnat Cea din urma aducere aminte Cand cei Sapte Sori S-or fi intrupat 2. Flăcărarii Timp de-o roata intre stele Dupa ce-a inghitit pamantul Si-a strans la sine cu voci de iele Pe toti cei ratacind cu gandul Vazduhul incins de-nflacarare De duhuri coapte, neprihanite; Salas incredintat se-ntinsa Pentru zburatorii ce-si tes menirea Izvoara s-a intrupat in sifla Dupa un veac in schimnicie, Tinand in loc invartejirea Incolacind in juru-i lumea Cand vremea suna a descatusare Din-nauntrul sau nestavilit razbeste, Smac mamind de voiosie Ce scornacit izmeri venirea Sapte roti miscara gandul De sapte ori rotind pamantul, In sapte ceruri ii scaldara Si-n sapte neamuri se-ntrupara 3. E-An-Na Vantoasele vartoase, Din suier invartejit descoase Pe dragaicele frumoase Mandre soimarite Cu gurite aurite Spun cuvinte naucite... Cu glas vrajit ademeneste Si feciorii mi-i rapeste Cu ochi ceresc ii rotesc cararea Si-i se asterne naucire Si furtuna mintea-i sufla In ochiul stramb ce-si fura calea Din ochi ceresti i-astern cararea Si-i se-nalta multanire De-acum gand curat ii sufla-n minte Prin ochiul drept hotarniceste calea 4. Calea Roților De Foc Neînduplecat, țintuind privirea, Înverșunat, stăpânindu-mi firea, Precumpănit în sine, Înalț de sus în jos tihnirea, Să pozvolească iznoavei Trăinicie în-deplinire. Îndrept spre mine, Urgia ce năucește lumea, Să-i reîmpletesc voirea Și să-i împlinesc menirea. Jariște din duh nepotolit Ce-a zvâcnit cu râvnă Din piept smucit. Făr’ de semeție, Bărbăție cu îndrăzneală, Curaj făr’ de mânie. De-i struni înflăcărarea Și-i tihni nestăpânirea. Revărsând nestingherit Prin albia duhului, Neaplecăndu-l, Și-nalță în tron de cupă Însuflețindu-l. Și lasă de-afundă, Să cuprindă pământul Și sufletu-n adâncul firii De îl cufundă. Când gândul în loc se-adună Și glăsuirea-l călăuzește, Taina horbei în trup răsună Și vrerea vie o chivernisește. Și lasă de-afundă, Să cuprindă pământul Și sufletu-n adâncul firii De îl cufundă. Horba dulce, Departe ajunge; Și ce horbă aduce Nimic n-ajunge. Si horba-i plămădi în gât Ce-n taină zace de hăt veacuri, Omului desăvârșit în gând Ce și-a măiestrit cu grijă harul. Când ochiul minții în con se-adună Și horba-n cap își ticnește graba, Năvalnic se umflă-n nori de fire Că-n unu-i tot ce-i plăsmuire. Pășind alături de însuși duhul, În ochi se țese necuprinsul. 5. Pândarul Întăresc mănunchi cu lumea În nod întărâtat de soartă. Fir' de bice asmuțite În brâu de veghe se încinge. Când calea lumii-mi sorocise Cârma s-apuc în a purcede, Și-n pas măsor, un dor ușor, Ce cuprinde depărtarea Și se-ntinde hăt în zare; Peste punte, cufundată-n neguri, Peste țărmuri neademenite. Pășind alături de însuși duhul, Sunt pândarul ce-și țese singur soarta. Vremea-mi este vrerea firii, De duh ușor și-n suflet gol, Neamestecat în voie. Făr' de nume și făr' de râvnă, Însemnări ce timpul curmă. Făr’ de vise și făr’ de urmă, Mă-ncuvințez în a sorții mână. Înăsprit de însuși duhul, Sunt pândarul ce-și ochește soarta. 6. Zuh Când pădurea viu răsuflă, Și-n mori de vânturi i se cerne vrerea, De-a stânga parte în smâc se-adună, Și-n dreapta-i se desparte urma. Unde ești Bătrâne, Ce ții în a ta palmă neaplecata lume! Flăcărari schivernisiți în strune, Ce toarnă veșminte dalbe și le țese-n nume. De când vrerea viu insuflă, Și-n mori de vânturi cuget cerne, Cu-a stânga parte înalț poruncă, Iar dreapta descrețește fruntea. Trezește Străbune! Tulnice să sune! Cu har strămoșesc, În om să cunune. Înalță Străbune! Tulnice să sune! Din dar strămoșec, La om să mă trezesc. 7. Cumpăt Suflet purtat de-o boare ușoară, Ce prin suflu răspândește Buna sa mireasmă. Văz netulburat de năzărire, Ce uitarea n-o stârpește, Și ațintește strâmbătura. Când lumile se ard în sine Și se dezlănțuie-n trezire, Născare dă în deplinire; De încheagă și se dezleagă Încleștări în stări de fire Și-i stă în fire Neclintit în-chinăciune, Înfrățit cu sine se regăsește. Rabdător în înflorire, Cu gând domol în chibzuire, Fără lipsă de măsură, Fără urmă-n mistuire, Și în-chei de săvârșire. Duh plin de sevă în alungirile sale, Liberează scânteile roabe, Cu greu ales de după moara gândurilor, Cu greu ales din nectarul zorilor ... Vieții! 8. Dojană Din tăcere rup-sa gândul, Sfărâmat-sa-ntreg cuvântul, Sfărâmat-sa-ntreg cuvântul Când din tăcere rup-sa gândul. Ca prin horbă-n glas să crapă Ca prin horbă-n glas să crapă Turuitul să înceapă, Mintea-n veci să nu-i mai tacă, Mintea-n veci să nu-i mai tacă. Și prin viață să-i tai rândul, Hodinindu-sa cuvântul, Năucind din cale-afară Ochi furați de lumea amară. Țintuit ... Nu mai vadă, să nu audă, Prăpăditu-sa pământul, Prăpăditu-sa cuvântul. Mai lasă-ți gându-n cap să tacă Mintea-n cap să se mai coacă Rămâi neaplecat de spate Neînduplecat în toate Nepovârnit în fapte De nepovârnit în fapte [x3] De nepovârnit în fapte, nepovârnit Nepovârnit în toate, nepovârnit Nepovârnit în fapte, De nepovârnit în toate Cuvântul nou să se-ntregească Imn de pildă neprihănească Să dăruiești cu horbă bună De mlădios în vânt răsună Să răzbești în stăruință Să plăsmuiești buna cuviință