Dordeduh
			Valea Omului

1. Zuh - Cu tunetul munților

Când pădurea viu răsuflă,
Și-n mori de vânturi i se cerne vrerea,
De-a stânga parte în smâc se-adună,
Și-n dreapta-i se desparte urma.

Unde ești Bătrâne,
Ce ții în a ta palmă neaplecata lume!
Flăcărari schivernisiți în strune,
Ce toarnă veșminte dalbe și le țese-n nume.

De când vrerea viu insuflă,
Și-n mori de vânturi cuget cerne,
Cu-a stânga parte înalț poruncă,
Iar dreapta descrețește fruntea.

Trezește Străbune!
Tulnice să sune!
Cu har strămoșesc,
În om să cunune.

Înalță Străbune!
Tulnice să sune!
Din dar strămoșec,
La om să mă trezesc.


2. Cumpăt

Suflet purtat de-o boare ușoară,
Ce prin suflu răspândește
Buna sa mireasmă.

Văz netulburat de năzărire,
Ce uitarea n-o stârpește,
Și ațintește strâmbătura.

Când lumile se ard în sine
Și se dezlănțuie-n trezire,
Născare dă în deplinire;
De încheagă și se dezleagă
Încleștări în stări de fire
Și-i stă în fire
Neclintit în-chinăciune,
Înfrățit cu sine se regăsește.

Rabdător în înflorire,
Cu gând domol în chibzuire,
Fără lipsă de măsură,
Fără urmă-n mistuire,
Și în-chei de săvârșire.

Duh plin de sevă în alungirile sale,
Liberează scânteile roabe,
Cu greu ales de după moara gândurilor,
Cu greu ales din nectarul zorilor ...
Vieții!