Negura Bunget Vîrstele Pamîntului 1. Pãmînt 2. Dacia Hiperboreanã 3. Umbra 4. Ochiul Inimii 5. Chei De Rouã 6. Tara De Dincolo De Negurã 7. Jar 8. Arborele Lumii 9. Întoarcerea Amurgului 1. Pãmînt Plînge pamîntu sub mine, Si eu plîng deasupra-i Pe carare necalcata, Pe roua nescuturata, Pamîntu s-a cutremurat, Apele s-au tulburat, Muntii cu dealurile, Padurile cu umbrele Si vaile cu luncile. Luna fata si-a schimbat, Soarele s-a întunecat. Mugure crescut în roua, Desfa-te morminte,-n doua Mînce-te Pamîntu! Arde-te-ar focu! Înghiti-te-ar locu! 2. Dacia Hiperboreanã Sub cerul traditiei primordiale, Din cetatea Carpatilor Sub axul boreal, În tara Getilor Indefinitul domneste în stapîn, Pîn la portile Daciei. Din nedistinsul polar primordial, cobor Planurile posibilitatii universale Într-al Marii Negre prund Sus îmi ard si jos îmi pica, Picatura ce pica Face luna tocmai plina... Tipa sus pe soare Sus pe soare cînd rasare Muntele OM si Omul Munte, Buricul Pamîntului si Osia Lumii Cerul, Caliman si Caraiman Munte si OM, si OM precum munte, El e Regele lumii Sub gheturile hiperboreene Negru, pamîntul Daciei se-ncheaga Din cîmpiile niciodata fara zapada Se nasc pamînturi sacre ale nemuririi Prin portile de fier polare Stravede polul spiritual al lumii, Din muntii Rifei. 3. Umbra Ma intorc in propria umbra! 4. Ochiul Inimii A fost, cînd nu era, si cînd era nu a mai fost Cînd cerul si pamîntul se-ntîlneau, Omul atingea cerul cu mîna Si stele-i cadeau în poala Poarta fapturilor, din miez de soare, sa coboare Prin rac sa intre-n felul firii omenesti Si poarta cerului, din miez de ger Prin corn sa se ridice-n firea vidului neant Din trecut ce nu mai e, Si viitor ce nu e înca, În nod vital, prezentul vesnic, Ochiul ascuns întoarce Si ia în stapînire timpul întreit Roua celesta desteapta Simtul eternitatii în grota inimii, Si ce-a de-a saptea raza Trezeste ochiul cosmic Însira-n sir, si opreste cu oprire Însira-n sir, si opreste cu oprire Din trecut ce nu mai e, Si viitor ce nu e înca, În nod vital, prezentul vesnic, Ochiul ascuns întoarce Si ia în stapînire timpul întreit Stapîn al Regimului Vegetal Rege peste Regnul Animal Domn în Tarîmul Mineral Între foc, pamînt, apa si aer. Aduna ce e împrastiat, Gaseste vorba împietrita, Pîna vei muri si vei învia Slavit, iubit si puternic În cele trei lumi. 5. Chei De Rouã Sub umbra Parîngilor În straja timpului Trecatoarea lupului, Loc dosit, de nevazut Lac de roua sufletit Sus în vîrful muntilor Pe crestetul pietrelor La portile zînelor Din plaiul Naculelor, În crugu pamîntului Din adîncu muntelui Unde vazul lasa urma S-amintirea gîndul curma Porti de piatra se închid Bolti de spirit se deschid Si te nalta, suflatoare Sfidatoare 'naltatoare Din crugu pamîntului Si din 'naltul cerului Din adîncul timpului Si din miezul haului Roua roureste, vorba despleteste Vorba uitata, din vechi timp purtata Roua roureste, vorba despleteste Vorba purtata, din vechi timp uitata Sus în munte plînge roua Jos pamîntu cade-n doua Si ramîne prabusit Si de spirit dezgolit Vuietul adîncului Înzvîcnirea simtului Pin' pamîntul iar se 'ncinge, Se încinge si se stinge Urma timpului cazuta Nevazuta si pierduta Urma locului uitata Spaima timpului varsata Iar cînd arde un foc 'n zare, Taina vesnica s-aprinde Se încinge, se prelinge, Lasa sol sa se perinde Pe pamîntul dezvelit Si de soapte dezgolit Din afundul timpului Spiritul adîncului Roua roureste, spaima despleteste Spaima purtata, din vechi timp uitata Roua roureste, spaima despleteste Spaima uitata, din vechi timp purtata Roua roureste, taina despleteste Taina uitata, din vechi timp purtata Roua roureste, taina despleteste Taina purtata, din vechi timp uitata 6. Tara De Dincolo De Negurã Vazduhul de deasupra se umple de un vânt neasteptat Între cer si apa Umbrele amurgului sosesc din departare În locul unde timpul devine spatiu Pe crestele cenusii ale fagilor Împaratia salbaticiunilor e plina de frica si de tacere Pamântu-i ca cremenea Tata muntilor, Calimanu' Se suie pîn la nouri Pe-o gura de Alb Pîrau În afar da lume vie Sa-ncureze, sa vîneze O biata lighioaie Da prin codrii cei pustii O vinit la moartea ii... Soare ce luceste-n ochi si se rasfrînge-n suflet O înmarmurire de pamânt Desface-o poarta a cerului Catre tarâmuri ale spiritului Casca-o gura a-ntunericului Înspre pamînturi d-ale trupului Un tremur, o chemare, un sunet nou se destepta în munte Un glas de corn se strecura dupa un val de umbra. Era amurgul 7. Jar 8. Arborele Lumii Cînd zorile se varsa În fata-mi se întinde zarea Un fir de cer vazduhul Un soi de nor mie starea Soarele-i spin, spinu-i destin Sadesc un pom, din ram de soare roditoare Soare sur ma lumineaza Soare sec ma îngalbeneste Lume nelumita, de dor pustiita Nor de dor în om de pom Cer mister, mister din ochi de cer Ce prin pamânt se cern Vaile si apele, muntii si padurile Mister de-adînc de cer Din cer, trei radacini rasar din nori, coboara Si în pamînt, trei crengi se-mpamîntenesc Si atunci... ce-a fost Din cer mândru, lucios Om mare, vânjos Arbore întors, pe dos Din firul luminii prins-a radacina Om si arbore ales, pe-o cadere lina Semne, talmaciri, s-aprind de înteles Foc de roua, fulger din spini Cu limba de moarte Pe-o culme de nor Înarborat ma-ntorc Si Om si Pom 9. Întoarcerea Amurgului Roua n-marmureste N-uimirea ce se zareste De dupa miez de cer De dupa adînc de lume Copacii drumul umbrele întind Agata cararea, cea fara de-ntoarcere Si-napoi cufunda miezul padurii Cerul senin se-nclina Se-nchina, pamîntul cînd rasare Se-ncovoaie Dureros spiritul se-nchide Al timpului fagas se scurge Pe stînca vesniciei Unde ochi nu vede Si minte nu patrunde Îndoit, si astfel întreg Strîmb, si astfel drept Gol, si astfel plin Umbra ca sa treaca Prin roua si ceata Sensul se dezgheata Faptuind nefaptuirea Împlinitul prin nefaptuire se-mplineste